psiholog Bucuresti Carmen POPA +40 723 572 222 home page:
Relatia de cuplu

Relatia de cuplu


Gelozia excesiva

terapie cuplu, gelozie, gelozia excesivaGelozia excesiva este o emotie intensa de furie si violenta pe fondul unei frici  de a pierde exclusivitatea dragostei celui iubit in favoarea unei alte persoane, frica de obicei, neintemeiata, insa sustinuta si amplificata de scenarii imaginative si suspiciuni legate de situatii cotidiene – intarzieri, apeluri telefonice, priviri, mici cadouri acrodate altora.

Gelosul nu poate suporta sa vada, nici sa-si imagineze cum partenerul ar da atentie altor pesoane. In cazul unei crize de gelozie, negarea sau justificare acestuia nu fac decat sa starneasca si mai mult suspiciuena celuilalt.

…dar care este dinamica geloziei ?

In general gelozia se dezvolta in urma unor experiente de abandon si de privare traite in copilarie si declansate atunci cand persoana geloasa simte ca partenerul sau pare ma putin pasionat sau interesat si investeste mai mult timp in munca, in viata sociala sau in ingrijirea copiilor. Sunt situatii in care gelozia apare in urma unor schimbari semnificative in ritmul de viata al unuia dintre cei doi parteneri (de exemplu, iesirea la pensie a unuia dintre cei doi parteneri, in timp ce celalalt ramane activ, poate activa gelozia ; ar fi necesar ca persoana geloasa sa-si reorganizeze viata, sa-si resemnifice noul statut [care de multe ori e privit ca o pierdere si o stirbire a imaginii de sine]).

Important de retinut este ca ambii parteneri intretin aceasta dinamica din ce in ce mai distructiva : cu cat gelosul isi exprima suspiciunile si cauta sa-si controleze partenerul, cu atat celalalt cauta sa se justifice si sa se desfaca din stransoarea acestuia, comportament ce nu va face decat sa amplifice gelozia, intrucat persoana geloasa va simti distantarea, instrainarea partenerului.

Simptome :

-          Verificarea buzunarelor partenerului, a telefonului mobil, a agendei, cautarea unor urme de parfum, ruj, fire de par sau alte urme suspecte pe hainele partenerului, a acompania partenerul la urma si a-l astepta la iesire, a-l supraveghea, spiona…

-          Modul de a comunica cu partenerul se schimba : apare chestionarea, insinuarea, testarea validitatii spuselor celuilalt cu anturajul, scene de gelozie, dispute mai mult sau mai putin violente

-          Se incearca impunerea controlului asupra celuilalt cat mai mult posibil, reducerea campului sau de libertate, libertate care poate da ocazia la ‘tentatii’

-          Intensificarea scenariilor imaginative si  interpretarilor gesturilor celuilalt (gesturi, cuvinte, actiuni), proiectarea asupa celuilalt a propriilor emotii si scenarii (din cauza faptului ca gelosul nu le mai poate contine si nu si le asuma)

-          Suspectarea anturajului, a mediului profesional, a necunoscutilor din jur, a vietii sociale a partenerului, unuia chiar a propriilor copii

-          Agitatie interioara si incapacitatea de a mai face ceva in absenta celuilalt

-          Idealizarea partenerului si centrarea asupra acestuia : acesta nu poate fi decat ‘dezirabil’ pentru ceilalti, iar aceasta convingere naste neincrederea vis-a-vis de oricine il poate acrosa

-          Posesivitatea (‘esti doar al meu si nu support dorinta ta de libertate care, oricum, nu se justifica’) intarita de frica de a-si pierde locul privilegiat de langa partener

-          Poate aparea violenta :  amenintari, constrangeri verbale, fizice, sexuale, financiare, agresiuni. Aceste agresiuni vor afecta nu numai partenerul, ci si pe ceilalti membri ai familiei, printre care si copiii.

Gelozia, ca si indicator de valoare

Gelozia devine patologica atunci cand cineva incepe sa-si imagineze diverse lucruri si sa fie suspicios, intruziv, persecutor. Prin urmare, trebuie sa fie calificat inainte de calificare gelozie. De multe ori in mariajul persoanei geloase a aparut o problema, chiar daca aceasta nu tine de infidelitate.

Freud numeste trei tipuri de gelozie :

- primul tip, gelozia normala sau ‘competitiva’, care ar fi consecinta instinctului de proprietate, pe care oricine il poate resimti fata de partenerul sau.

- Al doilea tip, gelozia ‘proiectata’ se manifesta atunci cand o persoana proiecteaza asupra partenerului sau  propriile dorinte de infidelitate.

- Al treilea tip, gelozia numita ‘deliranta’, o forma de paranoia. Verificarea telefonului, a agendei, a buzunarelor partenerului, mirosirea sa la intoarcerea, cautarea de semne suspecte…

Gelozia este semnul unei lipse/diminuari a stimei de sine si al unei instabilitati emotionale.

Primul lucru care ar fi util este acela de a recunoaste comportamentul problematic, a discuta cu partenerul si de a schimba maniera de a relationa, refacand relatia de incredere cu acesta.

De asemeni, lucrul cu sine insusi. Stima de sine scazuta da nastere sentimentului de a nu fi suficient de bun pentru celalalt si, in consecinta, teama de a nu-l pierde ; in acelasi timp timp, persoana geloasa isi subestimeaza capacitatea de a concura cu un potential rival. De asemeni, poate fi prezenta teama de a fi abandonat (pentru acestea ar fi util un demers terapeutic).

Sursa geloziei rezida in mica copilarie, in lipsa primirii iubirii, a atentiei si a validarii (esentiale, de altfel, pentru copil pentru a-si construi o stima de sine si o identitate sanatoasa). In copilul neiubit sau iubit insuficient va naste sentimentul de ‘a nu fi bun de iubit’, de ‘ a nu fi suficient de bun’. El va ramane astfel legat de parinti, din nevoia de a-si umple golul afectiv, iar mai tarziu, prin mecanismul repetitiei, se va crampona de partenerul sau de cuplu, riscand sa izbucneasca in crize de gelozie in orice moment in care partenerul ar da atentie unei alte persoane.

Inconstient, persoana geloasa provoaca cea mai mare temere a sa, ca partenerul sau este infidel, in timp ce ea insasi viseaza la un alt partener, care i-ar da afectiunea si atentia de care e area nevoie. Cu cat partenerul hartuit de intrebari si verificari tinde sa se indeparteze de aceasta, cu atat persoanei geloase ii va scadea increderea in sine si va suferi de nesiguranta, cautand sa devina din ce in ce mai fuzionala cu partenerul sau, care va exprima din ce in ce mai rar sentimentele sale pozitive, pe care persoana geloasa oricum la va pune la indoiala.

Partenerul unei persoane geloase nu ar trebui sa incerce sa o convinga ca nu are motive sa fie geloasa. Acesta trebuie, de asemenea, sa refuze sa intre in acest joc al geloziei si sa nu isi asume responsabilitatea pentru ceea ce nu-i apartine, redandu-i persoanei geloase proiectiile si sentimentele de insecuritate si de lipsa de incredere in sine care ii apartin.

Lucrul cu sine si demersul terapeutic

Persoana geloasa trebuie sa se opreasca din cautarea de indicii care ii alimenteaza gelozia si sa observe si sa respecte, mai degraba, toate semnele iubirii pe care partenerul le nutreste pentru ea, incetand strategiile de autosabotaj. Psihoterapia este de multe ori necesara pentru persoana geloasa ca aceasta sa poata recastiga suficienta de incredere in ea insasi, pentru ca apoi sa aiba incredere in partenerul sau si sa  se abandoneze.

Gelozia este cauza multor drame. Aceasta se refera la conceptul de excluziune. Gelosul isi imagineaza ca este ‘exclus’ din iubirea pe care o simte partenerul sau, pe care il blameaza penru aceasta, considerandu-l autorul nesigurantei si suferintei sale.

Gelozia, ca si emotie complexa implica: frica de a fi abandonat, sentiment de pierdere, furie, invidie, sentimentul de a fi tradat sau umilit. Gelosul, neputand contine acest melanj de emotii, le proiecteaza in partenerul sau, suspicionandu-l de tradare (infidelitate).

Unii cercetatori arata ca gelozia, atunci cand este moderata si controlata, este o emotie necesara, deoarece aceasta se manifesta atunci cand exista o amenintare pentru relatia intima si, in consecinta, ii ajuta sa mentina aceasta relatie. Gelozia patologica care devine de nesuportat si duce la separare, se gaseste mai ales la persoanele care sufera de instabilitate emotionala si nevroza semnificativa.

Oamenii care sunt foarte cooperanti si empatici manifesta gelozia intr-o masura moderata, iar atunci isi pastreaza capacitatea de a vorbi in mod pozitiv, versus a striga, a-si impiedica partenerul de a avea relatii cu exteriorul sau a folosi violenta.

Resimtind nesiguranta in plan emotional, o persoana isi va manifesta gelozia vis-a-vis de toate formele de prietenie manifestate de partenerul sau, chiar fata de proprii copii, cu alte cuvinte, fata de orice sursa care i-ar cere atentie si afectiunea partenerului.

Dat fiind ca o persoana nu poete sta mult cu aceste sentimente de nsiguranta si incertitudine (care sunt pasive), le va converti in manie, in nevoie de a-l controla, in posesivitate (care se manifesta activ).

In consecinta, gelozia nu este un gardian al iubirii, ci mai degraba un distrugator ; gelozia poate exista chiar si in absenta iubirii, atunci cand o pesoana isi detesta partenerul, dar este eglos pe oricine i-ar arata interes

Astfel, gelozia nu este ceea ce tine dragostea este destul de ceea ce-l distruge. Aceasta poate exista, de asemenea, atunci cand nu exista nici o iubire. Un om care uraste sotia sa pot simti gelos atunci cand vede un alt om interesat de ea.

Aceste dificultati relationale si pesonale pot fi usurate atunci cand persoana care se confrunta cu ele recunoaste problema si apeleaza la ajutor specializat ( psihoterapeutic).

De obicei, atunci cand se apeleaza la ajutorul unui psiholog, persoana in cauza considera ca si-a epuizat tentativele de restabilie a increderii in relatie, iar disputele din cuplu sunt din ce in ce mai numeroase, ajungandu-se la culpabilizarea partenerului in fata copiilor sau a anturajului. Actiunile de verificare a partenerului, de a-l suspecta, chestiona, judeca, au devenit deja un comportament obisnuit, iar criza de cuplu risca sa se adanceasca.

Psihoterapeutul va poate ajuta sa va gasiti un nou mod de viata si de interactiune cu partenerul. Pentru aceasta este nevoie de munca de echipa cu psihoterapeutul, motivatia si angajamentul dvs fiind factori determinanti ai reusitei demersului terapeutic. Nu este cazul sa va simtiti rusinati ca apelati la un specialist, pentru ca rolul psihologului nu este acela de a judeca sau de a emite etichete. Se chestioneaza comportamentul si adecvarea lui, si nu valoarea persoanei.

Psihologul va va acompania in munca de explorare, de gasire a sursei suferintei si a problemelor afective si relationale, in acelasi timp cu restabilirea stimei de sine. Odata gasite evenimentele-sursa, resemnificate si restructurate, va duce la rescrierea istoriei personale si descoperirea unui nou mod de a fi, in consecinta a unor noi comportamente, de data aceasta, adaptative, armonizate cu cei din jur.

In acest travaliu interior este nevoie de determinare. Insasi munca de ehipa cu terapeutul va va oferi un model de relatie colaborativa si de incredere.

Gelozia

gelozia cupluGelozia, asa numita parte intunecata a iubirii, cand devine maladiva, poate umbri sau chiar intuneca istoria unui cuplu, devenind o povara atat pentru cel gelos, cat si pentru partenerul sau de cuplu.

…dar, sa o luam cu inceputul.
Gelozia este si ea una dintre emotiile umane, larg ‘raspandita’, fiind asociata cu iubirea, uneori ca o conditie a iubirii adevarate, asa cum o intalnim in folclorul cotidian (‘nu poti sa iubesti fara sa fii gelos’, si viceversa ‘daca nu esti gelos, nu iubesti’). Ca si cu orice emotie, lucrul cu ea nu presupune eliminarea ei – fiind gestionata adecvat, ea poate fi folosita constructiv atunci cand serveste la exprimarea sentimentelor si a nevoilor personale. Exprimata cu respect si onestitate, poate deveni o expresie a afectiunii si interesului manifestat fata de celalalt.

Ea are ‘rolul’ de a semnala o nevoie individuala frustrata si obstacolele care impiedica satisfacerea ei.

Spre deosebire de gelozie – ca emotie umana, gelozia aflata in exces duce la comportamente destructive (agresivitate continua, hartuire, irationalitate, suspiciuni, manipulari, spionarea partenerului de cuplu…), avand consecinte nefaste.

Gelozia excesiva poate aparea si la barbati si la femei. Ea indica o problema majora legata de stima de sine, ceea ce va duce la aparitia unui sentiment de insatisfactie si insecuritate. Gelosul va suferi pe termen lung si cu cat partenerului ii va fi din ce in ce mai greu sa-i faca fata si sa ii raspunda cu intelegere, alegand fie sa se retraga si sa se instraineze de partenerul gelos, fie sa raspunda cu agresivitate, cu atat gelosul va gasi suspiciunile sale ‘motivate’.

Este important de constientizat spirala negativa angrenata de gelozia excesiva : insecuritatea va genera insecuritate. Cu cat gelosul va tinde sa-si demonstreze motivele insecuritatii celor din jur, cu atat relatiile cu ceilalti se vor deteriora, iar stima de sine va scadea. Concentrarea asupra conflictului [cu celalalt] si ingustarea culoarului spatio-temporal perceptiv vor duce la scaderea contactului persoanei geloase cu lumea din jur (si cu realitatea). Gelosul va fi prins in capcana propriilor scenarii imaginative – a suspiciunilor (‘nu ma suna pentru ca…’). Neputand sa-si implineasca singur carentele afective, gelosul se va centra pe persoana celuilalt, asupra caruia va proiecta si tansfera propriile temeri si scenarii, ce se vor amplifica odata cu noile reprezentari ale situatiilor de viata (‘aha, nu ma suna. Las’ ca sun eu. Il/o sun si sun, dar nu-mi raspunde. Cum sa-mi raspunda cand e ocup/ocupata cu…’ ). Si asupra noilor situatiide viata, gelosul va va proiecta propriile scenarii si temeri, ceea ce va duce la o escaladare a emotiilor si a conflictului. Gelozia nu va mai fi normala pentru ca, pentru persoana geloasa, a devenit un comportament obisnuit, iar gelosul va fi prins in aceasta spirala negativa, osciland itnre iubire si ura, intre realitate si propriile proiectii.
Gelozia fara confruntrare si intelegere nu va inceta. E nevoie sa se schimbe ceva nu doar in partener cat, si mai ales, in cel gelos.

Cateva chei pentru remedierea geloziei excesive :
- Recladiti relatia de incredere cu partenerul dvs. Scrieti impreuna cu partenerul, separat fiecare pe o foaie, ce presupune relatia de increde in cuplu. Cautati sa negociati reguli de comun acord

- Identificarea si acceptare propriilor temeri : luati-va un moment pentru dvs si priviti-va situatia din perspectiva unei persoane straine, a unui martor. Uitandu-va la filmul cu dvs actorul, care joaca rolul unei persoane geloase, ce parere aveti despre acest personaj si despre situatia in care se afla?

- Recastigati incredere in dvs. Concentrati-va asupra calitatilor dvs, asupra realizarilor dvs. Intrebati-va prietenii ce apreciaza la dvs. In situatii extreme, puteti lua in considerare apelarea la ajutorul unui psiholog

Abuzul verbal in cuplu

abuzul verbalSe stie ca cuvintele au putere. Chiar daca ele nu lasa cicatrici vizibile, durerea cauzata de un abuz verbal este profunda, de durata, iar recuperarea poate fi foarte provocatoare, cu atat mai mult cu cat exista obstacole mentinute chiar de victima.

Relatiile abuzive verbal rareori se imbunatatesc de la sine, de obicei ducand la ruptura relatiei sau, in cazul in care relatia continua, abuzul verbal escaladeaza in abuz fizic.

Abuzul verbal nu are loc la inceputul relatiei sau doar ocazional, insotit fiind de pareri de rau, de scuze si de promisiuni.

De multe ori, dupa casatorie, partenerii sunt luati prin surprindere de schimbarea comportamentului partenerului de viata – acesta nu mai simte nevoia sa se controleze. Mai mult, de teama de a nu pierde controlul simte nevoia sa controleze si sa arate cine este ‘seful’.

Abuzul verbal include: critica consecventa, insulta, umilirea, ironia, tipatul, acuzatul, reprosul, injuratul. Acest comportament, ca orice forma de abuz, este o modalitate de a mentine controlul si de a manifesta puterea asupra partenerului de relatie. Abuzatorul demonstreaza, argumenteaza si se poarta ca si cum celalalt e cauza tuturor problemelor, intotdeauna, iar partenerul-tinta este invinuit, ignorant, insultat, umilit incat acesta, supus continuu la tirul acuzelor si invinuirilor, ajunge sa fie confuz  fata de sine si fata de relatie.

Aceasta forma de abuz este deseori subtila, iar controlul creste cu timpul, astfel incat victima invata sa se adapteze gradual la comportamentul ‘justificat’ al partenerului. Dat fiind ca acesta din urma neaga comportamentul abuzator, considerandu-l a fi justificat si indreptatit, si cu atat mui mult cu cat victima nu ar avea suficienta incredere in sine, aceasta ajunge sa creada ca se inseala asupra perceptiei de a fi abuzata si invata sa ignore lipsa respectului aratata de celalalt.

Uneori victima crede ca ea este de vina si a fi cauza furiei si a comportamentului celuilalt, aceasta responsabilizare gresita facandu-l sa se centreze asupra comportamentului propriu si nu asupra comportamentului neadecvat al celuilalt, si sa-si puna intrebari de genul ‘ce e gresit la mine?’, ‘ce e in neregula cu mine?’. Astfel de intrebari, ascunzand presupunerea ca ceva este in neregula cu sine, ajung, in timp, sa submineze increderea e sine, imaginea de sine, stima de sine.

Un alt obstacol ar fi ca victima nu are un model de relatie sanatoasa cu care sa-si compara propria relatie de cuplu, uneori chiar, putem gasi la aceasta convingeri interioare precum ‘barbatul dicteaza’, ‘barbatul e seful’, ‘femeia trebuie sa fie supusa. Toate femeile din familia mea au fost supuse – mama, bunica, sora.’

…si, in afara de toate acestea, este posibil ca victima sa nu se fi intrebat: ‘sunt oare abuzata verbal?’

Ce puteti face daca va gasiti intr-o astfel de situatie?

In primul rand, nu sunteti singura. Abuzul verbal este una din situatiile commune care au loc in spatele usilor inchise.

De asemeni, tinand ascuns acest abuz, nu va serveste nici Dvs, nici partenerului protejat. Este o situatie daunatoare atat pentru Dvs, partenerului, relatiei de cuplu, cat si copiilor. Aceasta inseamna ca trebuie facut ceva, iar schimbarea nu o sa apara adoptand atitudinea submisiva in fata abuzului sau cea de resemnare.

De obicei, adoptarea acestei atitudini are loc atunci cand considerati ca nu aveti decat doua optiuni: fie sa ramaneti in relatie si sa fiti obedienta; fie sa rupeti relatia. Pasul intai este sa va reconsiderati  optiunile si cu siguranta nu sunt doar acestea doua.

Puteti apela la un consilier de cuplu sau de familie, la consilierea pastorala sau la un prieten de incredere. Important este sa ralizati ceea ce puteti face si nu ceea ce nu puteti face, si sa actionati corespunzator.

Investigati-va propriile opinii, sentimente, nevoi. Aveti curajul, in prima faza, sa vi le recunoasteti si asumati cel putin fata de sine insusi. In acest mod, imaginea de sine va incepe sa se recontureze si sa va dea incredere si forta interioara. Mergeti la grupuri de suport, la grupuri de dezvoltare personala, dezvoltati noi abilitati si cautati sa fiti mai autonoma. In pasul urmator, sustineti-va opiniile, comunicati-va parerile si nevoile.

Gasiti cateva paternuri de comunicare in articolul Gestionarea conflictului in relatia de cuplu.

Recurgand la servicii specializate, demersul terapeutic nu o sa fie neaparat unul simplu sau usor. Abuzul are radacini adanci in paternuri invechite de gandire si de comportament. Insusirea si aplicarea unor paternuri de comunicare nu este decat varful icebergului, insa este partea vizibila si cea aflata la indemana Dvs.

 

Abuzul in relatiile intime

abuzul in relatiile intimeIn mod ideal, o relatie intima este hranitoare, implinitoare, suportiva, protectiva si sigura pentru ambii parteneri implicati in relatie. Din nefericire, unii se comporta in mod abuziv, cauzand partenerului  de relatie prejudicii si durere sufleteasca si chiar fizica.

Au fost clasificate cateva tipuri de abuz ce pot avea loc intr-o relatie intima, insa exista si cazuri in care sunt prezente doua sau mai multe forme de abuz. Abuzul emotional poate precede, avea loc odata cu, sau urma un abuz fizic sau sexual. Este dificil de separat abuzul emotional de celelalte forme de abuz. intrucat acestea produc reactii emotionale si rani psihice; totusi acestea pot avea loc si separat.

Functia unui abuz fizic sau sexual este de a stabili dominanta si controlul celuilalt partener.

Aceste tipuri de abuz includ:

-          Abuzul verbal: utilizarea unui limbaj jignitor, prin insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare

-          Abuzul emotional: actiuni verbale sau nonverbale folosite pentru a-l rani emotional pe celalalt, a-l ameninta, a-l teroriza, fara a implica forta fizica; procesul continuu de a diminua si distruge imaginea si stima de sine a celuilalt (umilirea, jignirea).

Iata cateva din comportamentele percepute ca abuz emotional: impunerea vointei sau a controlului personal (de exemplu,  interdictia de a parasi casa singur, controlul strict al programului personal, urmarire telefonului sau emailului personal), a face gesturi amenintatoare (a flutura pumnul in directia partenerului, a lovi cu pumnul sau piciorul mobile sau peretii…), amenintari de a parasi relatia/ ucide/sinucide, amenintarea cu violenta asuapra copiilor, a impune celuilalt propriile decizii asupra relatiei, familiei sau persoanei celuilalt, , urmarirea partenerului, accese de gelozie sau suspiciune, constrangeri de orice fel

-          Abuzul fizic (agresiunea fizica, violenta domestica): actiuni facute cu intentia sau percepute cu intentia de a cauza durere fizica sau prejudicii fizice. Aceasta categorie include un interval de la actiuni ‘minore’, precum palmuitul, pana la ranirea grava sau omorarea celuilalt. Abuzul fizic poate avea loc o data, sporadic sau sa fie repetitiv sis a escaladeze in timp ca severitate.

Include: palmuitul, lovitul celorlalte zone ale corpului celuilalt, trasul de par, muscat, imbrancit, taiere, ardere, lovitul cu obiecte, a-l trage pe celalalt pe podea sau pe scari, a-l lega restrictionandu-i capacitatea de actiune sau vointa, a-l inchide intr-un spatiu strampt, a inabusi, a strange de gat…

-          Abuzul sexual (seul fara constimtamant, violul, asaltul sexual): include violul marital, supunerea la un act sexual cu o alta persoana, asaltul fizic asupra zonelor sexuale ale corpului celuilalt, a impune celuilalt activitati sexuale cu care acesta nu este confortabil sau nu le consimte, refuzul de a folosi un prezervativ atunci cand exista riscul transmitearii unei BTS, fortarea la prostitutie sau la activitati sexual non-consesnsuale cu alte presoane, sadomasochism…

-          Izolarea sociala: poate fi considerata o forma  de abuz emotional. Presupune interferarea sau distrugerea relatiilor de suport ale celuilalt, pentru a-l face pe acesta complet dependent de partenerul abuzator. Pe langa aceasta, izolarea sociala il protejeaza pe abuzator, intrucat victim pierde contactul cu ceilalti. Comportamentele abuzice include: a fi gelos/suspicios pe reteaua de prieteni, pe contactele celuilalt, indepartarea si izolarea partenerului de familia acestuia, impiedicarea partenerului de a avea o viata sociala, de a avea acces la munca, la ingrijire medicala sau la orice tip de ajutor, instigarea cunoscutilor comuni impotriva celuilalt…

-         Abuzul economic: interzicerea activitatii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenta primara, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, actiunea de sustragere intentionata a bunurilor personale, restrictionarea accesului sau folosirii bunurilor commune, refuzul de a sustine familia, impunerea de munci grele si nocive in detrimentul sanatatii, incusiv unui membru de familie minor, precum si alte actiuni cu efect similar

Daca considerati ca va aflati intr-o relatie abuziva,  cautati suportul familiei si al prietenilor de incredere si cereti ajutorul autoritatilor capabile sa va ofere ajutor.

Puteti sa va adresati Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) de sector, Politiei Romane.

Alte linku-ri si informatii utile:

Asociatia umanitara Anais : http://www.asociatia-anais.ro/

Agentia ADRA conduce Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADR: http://adra.ro/?s=violenta+domestica

Centrul de Criză Împotriva Violenţei Domestice Buftea – Aleea Şcolii, nr. 2-4, Tel. 021/225.52.81 (informatie preluata de pe site-ul politiaromana.ro)

Legea 25/2012 privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie. Lege nr. 25/2012

Citat din Legea nr. 25/2012, Articolul I.6:

“6. Articolul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 4
(1) Autoritatile administratiei publice centrale si locale au obligatia sa ia masurile necesare pentru prevenirea violentei in familie si pentru preintampinarea unor situatii de incalcare repetata a drepturilor fundamentale ale victimelor violentei in familie.
(2) Autoritatile administratiei publice centrale si locale au obligatia sa asigure exercitarea dreptului la informare al victimelor violentei in familie, potrivit competentelor ce le revin, dupa caz, cu privire la:
a) institutiile si organizatiile neguvernamentale care asigura consiliere psihologica sau orice alte forme de asistenta si protectie a victimei, in functie de necesitatile acesteia;
b) organul de urmarire penala la care pot face plangere;
c) dreptul la asistenta juridica si institutia unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept;
d) conditiile si procedura pentru acordarea asistentei juridice gratuite;
e) drepturile procersuale ale persoanei vatamate, ale partii vatamate si ale partii civile;
f) conditiile si procedura pentru acordarea compensatiilor financiare de catre stat, potrivit legii.”   ”

 

Gestionarea conflictului in relatia de cuplu

gestionarea conflictuluiGestionarea conflictului

Conflictul in sine nu este o problema, ci modul in care este gestionat. De asemeni, evitarea continua a conflictelor in relatia de cuplu conduce, cu timpul, la scaderea nivelului de satisfactiei si a intimitatii, prin distantarea si lipsa comunicarii pe care le poarta cu sine.

De fiecarea data cand cei doi parteneri reusesc sa gestioneze si sa resolve o situatie conflictuala, efectul este de crestere a intimitatii, a intelegerii, a apropierii.

Prin urmare, conflictul constructiv este una din situatiile care intaresc coeziunea unui cuplu, iar conflictul distructiv este o amenintare pentru ‘sanatatea’ relatiei de cuplu si care, cu timpul, duce la erodarea ei.

In consecinta, solutia este gestiunea conflictului.

Gasiti mai jos cateva sugestii pentru a gestiona in mod constructiv un conflict si a ajunge

-          Prezentati situatia asa cum se vede de la dvs si asumati-ve punctul de vedere (folositi ‘din punctul meu de vedere…’, ‘ mie imi pare…’, ‘eu cred ca…’), in locul folosirii expresiilor generale (‘situatia este…’, ‘sunt probleme de…’) sau a enunturilor la adresa celuilalt (‘tu esti…’, ‘trebuia sa faci…’)

‘relatia noastra e tensionata si trebuie sa faci ceva’ -> ‘ma simt tensionata si mi-ar fi de ajutor sa ma intrebi mai des cum ma simt si daca am nevoiede ajutor’

De asemeni, concentrati-va asupra propriului comportament, ganduri si emotii, in loc de a va centra pe comportamentul celuilalt:

‘nu-ti pasa de nimic’->’ma simt singura in relatia asta, ca si cum tie nu ti-ar pasa de nimic’

-          Evitati presupunerile la adresa celuilalt (‘tie nu iti pasa’, ‘eu cred ca tu nu mai vrei sa continuam’, ‘stiu ce vrei sa faci’)

-          Evitati generalizarile (‘niciodata nu m-ai intrebat…’, ‘intotdeauna astepti sa fac eu totul’)

-          Comunicati-va reactia la comportamentul celuilalt si nevoia, evitand a acuza:

‘cand ai spus… m-ai ranit’->’cand ai spus…, m-am simtit ranita si as fi avut nevoie de la tine de…’

-          Vorbiti la modul concret si nu la unul general:

‘ai putea sa ma ajuti si tu’-> ‘am nevoi ca o data/saptamana sa facem impreuna cumparaturile, sa dai cu aspiratorul si…’

-          Nu vorbiti peste celalalt sau in paralel, ci ascultati cu adevarat punctul acestuia de vedere

-          Cautati sa nu va justificati atunci cand raspundeti, ci sa va sustineti punctul de vedere si sa popuneti o solutie:

‘nu m-ai ajutat aseara sa strang masa’

‘am fost obosit si trebuia sa-l sun pe…’ ->’m-am gandit ca te descurci. Atunci cand ai nevoie de ajutor, te rog sa imi spui si o sa o fac’

-          Nu parasiti discutia fara a preciza ca o veti continua sau ca aveti nevoie de timp de gandire

-          ….si, important, atunci cand intrati intr-o discutie, definiti-va intentia interiora

De retinut, conflictul  constructiv este orientat pe un subiect anume si pe rezolvarea lui, iar cel distructiv pe presoana celuilalt si pe descarcarea emotiilor negative (frustrare, furie).  Pe parcursul conflictului constructiv tensiunea scade, in timp ce in cel distructiv tensiunea creste, iar acesta escaladeaza.

Desi sunt simple aceste sugestii, de regula nu sunt usor de aplicat, intrucat atunci cand intram intr-un conflict avem deja tensiuni interioare aflate la un anumit nivel de intensitate si daca suntem atenti la intentia pe care o avem, aceea e de obicei de a disputa, de a ne ‘descarca’ pe celalalt si nu de a rezolva.

Folosind aceste sugestii constant, veti reusi sa va gestionati mai bine propriile emotii si sa intrati intr-o discutie cu intentia de a rezolva si nu doar de a disputa, ii veti da si celuilalt spatiu de discutie pentru a-si exprima punctul de vedere si a propune solutii, reusind sa va conectati la celalalt.

Ajutorul psihologic

Daca intampinati greutati in comunicare sau gestionare sau daca considerati mai potrivit sa incercati, mai intai, intr-un mediu securizant aceasta maniera de discutie impreuna cu un specialist, puteti apela la consiliere psihologica pentru a primi suport specializat.

Barierele intimitatii

barierele intimitatiiIntimitatea este o parte importanta a experientei umane in cadrul relatiei de cuplu. Ea decurge dintr-o nevoie nativa de apropiere si de conexiune cu celalalt. Intimitatea ne aduce un nivel profund de satisfactie si este considerata deseori a fi un factor esential in sentimentul de fericire, de implinire si de sens al vietii.

Desi intimitatea intr-o relatie asumata poate fi atat de gratificanta, totusi relatia de cuplu presupune o provocare emotionala continua. Nefiind un ‘lucru’ obtinut odata pentru totdeauna, ci un proces dinamic, deseori intimitatea ajunge sa fie un aspect vulnerabil si chiar critic intr-o relatie de cuplu sau chiar al capacitatii noastre de a initia si a ne asuma o relatie.

In ciuda acestei dorinte naturale de apropiere si conectare cu celalalt, diversi factori pot interfera in recuperarea intimitatii, odata ce a fost pierduta. Avand doua dimensiuni, una interpersonala si alta intrapersonala, problemele de intimitate ce apar in oricare din aceste doua dimensiuni ale sale, pot deveni bariere semnificative in recuperarea intimitatii in relatia de cuplu.

Barierele interpersonale

Problemele ce apar in cadrul dimensiunii interpersonale ale intimitatii se traduc prin senzatia de pierdere a apropierii, prin sentimental izolarii, al instrainarii, al deconectarii de celalalt. ‘Nu stiu ce mai e intre noi, ce ne mai leaga’, ‘a devenit ca un strain’, ‘suntem ca doi straini’, ‘ma simt singur/singura cu ea/el’ sunt cateva dintre expresiile care traduc acest sentiment de ruptura sau de deconectare.

Cativa dintre acesti factori interpersonali sunt:

-          Neglijenta, unul din cei mai comuni factori ai problemelor de intimitate, apare atunci cand unul sau ambii parteneri re-canalizeaza timpul si energia necesare mentinerii relatiei de cuplu, spre alte zone, devenind excesivi de angajati in hobby-uri, munca, copii sau chiar in relatii extraconjugale. ‘Independenta’ pe care se bate moneda in zielele noastre, cultivandu-se si  chair exagerat de mult, in locul autonomiei si al interdependentei, poate cauza aceasta separare si lipsa a conexiunii. Alte situatii sunt acelea ale celor ce investesc foarte mult, in detrimentul familiei, in cariera profesionala, sau parintii care au grija de copii excesiv si chiar exclusiv, neglijandu-si astfel relatia maritala cu partenerul de viata; sau ‘cantitatea’ de timp acordata intereselor personale sau activitatii recreationale individuale: apar deseori plangeri referitoare la timpul acordat de partener jocurilor pe calculator, chat-urilor de socializare sau internetului.
In consecinta, atunci cand prea mult timp si energie sunt investite in interese si activitati exterioare cuplului, relatia de apropiere are de suferit.

-          Inselarea increderii va produce consecinte negative asupra intimitatii, iar exemplu clasic este cel al infidelitatii – o violare a angajamentelor emotionale si sexuale exclusive pe care cei doi parteneri si le-au asumat in cadrul relatiei de cuplu. Alte situatii de inselare a increderii apar atunci cand unul dintre parteneri ia decizii singur asupra cheltuirii unor sume importante de bani, sau ia decizii singur in aspect importante ale vietii, fara a le comunica, in cresterea copiilor, sau atunci cand granitele familiale sau maritale cu familia extinsa (socri, cumnati…) sau prieteni sunt difuze, atunci cand interventia acestora in relatia de cuplu (prin sfaturi, judecati de valoare, a tine parte cuiva, sau chiar prin simpla prezenta) este inadecvata, nepotrivita si nedorita.

-          Paternuri disfunctionale de comunicare: critica constanta, vorbitul continuu fara a-l asculta pe celalalt sau a vorbi peste celalalt, presupunerea de lucruri fara a le verifica (‘las’ ca stiu eu’, ‘stiu ce gandesti’, ‘stiu ce ai fi facut…’), modalitati ineficiente de a gestiona conflictele sau de a gasi solutii, invinovatirea celuilalt, invalidarea celuilalt, justificarea, asteptarea irealista ca celalalt sa fie telepat si sa stie ceea ce noua ne place, cum anume ne simtim intr-un anume moment sau ce nevoie avem, fara ca noi sa le comunicam concret… Astfel de paternuri conduc la sentimentul din ce in e mai puternic de a nu fi ascultat, acceptat, inteles, perceput, de a conta, de a insemna cineva pentru celalalt, iar aceasta creeaza in timp retragere si distanta emotionala.

Conflictul in sine nu duce la pierderea intimitatii, ci modul in care acesta este gestionat, aceasta ducand fie la apropiere, fie la distantare emotionala. O modalitate de a gestiona conflictul care sa duca la aceasta apropiere emotionala, este una suportiva, calda, deschisa la a fi influenat de celalalt si de a-I asculta cu adevarat punctual de vedere.

-          Sensul intimitatii: intimitatea fiind un cuvant, o eticheta, fiecare individ ii ataseaza un sens sau altul. Problema apare atunci cand aceste definitii sunt foarte diferite si considerate chiar opuse (e.g. ‘intimitate emotionala’ inainte de cea sexuala), sau ingustate la o singura dimensiune (cea sexuala, de exemplu, cand primeaza calitatea vietii sexuale; sau doar intimiatea la nivel spiritual, in impartasirea experientelor spiritual, a convingerilor religioase, a principiilor de viata si a valorilor).

Aceste diferente in intelesul si perceptia intimitatii pot crea bariere in apropierea si conecatea cu celalalt. Solutia este ca cei doi sa aiba o discutie deschisa in care fiecare sa exprime ce anume inseamna intimitatea pentru el si de a stabili anumite reguli prin care ei se simt intelesi si apropiati de celalalt (eg. ‘sa ma iei in brate seara cand vin de la munca sis a ma intrebi cum mi-a mers ziua’)


Barierele intrapersonale (individuale)

Indivizii au capacitate diferite de intimitate si pot prezenta aspect sau problem personale care sa-i inhibe, care sa-i blocheze in dezvoltarea intimitatii cu partenerul.

-          Teama de intimitate: de obicei, aceasta nu este constientizata si doar atunci cand ‘prea multa’  apropierea din partea celuilalt are loc, respectiva persoana sa-si respinga partenerul sis a se simta agresati. Intimitatea cere existent unor granite personale adecvate, precum si individualizarea (dezvoltarea individului ca fiinta separata si autonoma). Cei care nu au experimentat suficient separarea si individualizarea vor percepe intimitatea ca pe o experienta amenintatoare si producatoare de anxietate.

Cateva din fricile de intimitate: frica de dependenta (cand persoana considera ca ‘trebuie’ sa fii ‘autosuficient’ si independent) ceea ce poate conduce la trairea de vieti separate, paralele; frica de emotionalitate – de a impartasi emotiile cu partenerul; frica de a fi expus – ii poate determina pe cei doi sa-si limiteze ce si cat sa dezvaluie celuilalt; frica de a fi vulnerabil emotional (de a fi ranit) ii impiedica sa se implica emotional profund; frica de a fi controlat de catre celalalt sau frica de a pierde controlul – la cei care considera ca prea multa apropiere/emotionalitate poate duce la pierderea controlului asupra propriei vieti; teama de respingere/de abandon – cei care au experimentat respingerea si abandonul sunt sensibili la prea multa implicare si emotinalitate, de teama de a nu retrai durerea, daca relatia se sfarseste; astfel ei evita  apropierea emotionala sau isi tin partenerul la distanta pentru a evita o posibile durere viitoare.

Aceste temeri au la baza anumite convingeri limitatoare, precum ‘daca ma deschid prea mult, o sa fiu vulnerabil’, ‘daca o s-o iubesc, o sa ma foloseasca’, ‘cu cat ma implic mai mult, cu atat o sa ma doara’… Astfel de convingeri vor dicta comportamentul si modul de relationare

-          Asteptaril irealiste sau cereri excesive, acompaniate, de regula, de frustrare si emotii negative indreptate catre celalat partener. Aceasta survine dintr-o focalizare excesiva asupra propriilor nevoi, in detrimentul nevoilor celuilalt, ori intimitatea implica, inainte de toate, reciprocitate. Culmea, focalizarea excesiva pe satisfactia nevoilor personale de intimitate, poate fi o bariera in construirea intimitatii cuplului.

 

Intimitatea in relatia de cuplu si Ajutorul psihologic

terapie cuplu, intimitatea in relatia de cupluUneori intimitatea este gresit inteleasa, fiind confundata cu ‘sexul’. In timp ce intimitatea include si sexualitatea, ea implica insa mult mai mult.

Intimitatea cuprinde un intreg mod de a fi, de a te comporta, de a comunica si a gandi si implica mai mult de o persoana. Este locul implicarii, al vulnerabilitatii si al increderii, locul in care cei doi parteneri se intalnesc cu adevarat, relatia intima fiind ‘principala arena in care adultii isi manifesta emotiile’ (Mirgain&Cordova).

Intimitatea are loc atunci cand amandoi partenerii de cuplu se inteleg unul pe celalalt (‘eu te inteleg pe tine’), in acelasi timpul cu sentimentul fiecaruia de a fi inteles de catre celalalt (‘ma simt inteleasa/inteles de tine’). Intimitatea presupune reciprocitate, incredere, deschidere, apropiere, implicare.

Intimitatea poate avea diverse dimensiuni: intimitatea intelectuala – cand cei doi isi impartasesc gandurile, ideile, cand discuta si accepta atat similitudinile cat si diferentele intre opiniile proprii; intimitatea emotionala si psihologica– cand cei doi se simt confortabil si au incredere sa-si impartaseasca emotiile, nevoile, temerile, fanteziile, conflictele, cand se straduiesc sa inteleaga si sa empatizeze cu starea celuilalt; intimitatea fizica – nevoia de apropierea fizica de celalalt; intimitatea sexuala, care implica nu doar actul sexual, ci si diverse forme de exprimare si activitati senzuale. Dincolo de aceasta clasificare, dat fiind ca relatia de cuplu se bazeaza pe un nucleu emotional-afectiv, dimensiunea emotionala va fi prezenta si in celelalte dimensiuni, mai mult sau mai putin. De exemplu, intimitatea erotica implica, pe langa intimitatea sexuala sip e cea afectiva sau/si intelectuala.

Odata cu etapele de varsta, poate sa prevaleze nevoia unui anumit tip de intimitate. Este important de retinut ca intimitatea nu este un ‘lucru’ ce se obtine, ci este un proces dinamic ce are loc continuu si care trebuie sa tina cont de schimbarile interioare ce survin, cu timpul, in cei doi parteneri.

Intimitatea nu vine odata cu oficializarea relatiei de cuplu si nici, obligatoriu, cu timpul (cei doi parteneri de cuplu pot fi casatoriti ani de zile fara sa se fi simtit cu adevarat intimi unul cu celalalt). Construirea intimitatii este una din fazele inerente dezvoltarii unei relatii de cuplu autentice si, de regula, ne alegem partenerul care are aceeasi abilitate si nevoie de a fi intim, ca a noastra.
Desi nu vine automat cu timpul, intimitatea are nevoie de timp sa se dezvolte, timp in care cei doi se cunosc, traiesc impreuna experiente pozivite sau negative, isi impartasesc emotiile, nevoile, aspiratiile, gasesc un sens al vietii in cuplu. De asemeni, pentru dezvoltarea si functionarea intimitatii este nevoie si de spatiu, atat fizic (o locuinta proprie cuplului), cat si psihic, prin trasarea de granite psihice clare, pentru a evita intruziunea nedorita a altor persoane in cadrul relatiei de cuplu.


Ajutorul psihologic

Daca va simtiti singuri, frustrati, furiosi, nefericiti in relatia de cuplu, este un semn al unor probleme de substrat nerezolvate si pentru care consilierea este utila si recomandabila.

Cuplurile pot lucra asupra problemelor legate de intimitatea lor impreuna, dar si individual, asupra propriilor probleme ale fiecaruia ce au contribuit la lipsa intimitatii, a teamei de apropiere si de a fi, astfel, vulnerabil, asupra capacitatii de a fi deschis si de a avea incredere.

De multe ori, in istoricul de viata al persoanei exista evenimente trecute ce au ranit-o, au facut-o sa fie inchisa si lipsita de incredere in celalalt sau in ea insasi, facand-o sa-si puna bariere pentru a evita, astfel, durerea. Prin consiliere, aceste experiente de viata pot fi restructurate, reincadrate, ceea ce va va da o noua perspectiva asupra relatiei de cuplu, ajutandu-va sa va deschideti si sa va implicati in relatia de cuplu intr-un mod intim si implinitor.

In afara de a evita intimitatea in relatia de cuplu, mai exista o reactie aflata la polul opus, dar la fel de ‘ineficienta’: cea a persoanelor care ‘tanjesc’ dupa intimitate, sufocandu-si partenerul din ce in ce mai mult cu nevoi de afectiune, de atentie si reasigurari, in incercarea de a umple un sentiment de gol interior, de disperare sau de separare. Aceasta il va face pe partener fie sa dea inapoi, fie sa intre in aceasta relatie fuzionala, de dependenta, ceea ce va impiedica cuplul sa creasca, sa se maturizeze si va duce in timp la alienare de sine. Pentru a evita aceasta, este nevoie ca o astfel de pesoana sa ‘creasca’ interior, sa se maturizeze, sa fie capabila de o existenta autonoma si de satisfacere a propriilor nevoi.

Terapia ajuta cei doi parteneri de cuplu sa-si refaca intimitatea intr-un mediu securizant, printr-o abordare respectuoasa, lipsita de judecati de valoare, echidistanta fata de ambii parteneri. Experientele pozitive traite de cuplu vor ajuta la refacerea intimitatii si la validarea ei.

Astfel, fie ca aveti dificultati in crearea unei relatii intime, fie ca doriti sa rezolvati anumite probleme aparute ca urmare a lipsei de intimitate, sau doriti sa aprofundati intimitatea si intelegerea cu partenerul de cuplu, va incurajez sa apelati la serviciile specializate ale unui consilier psihologic sau psihoteapeut.

De ce psihoterapie de cuplu?

psihoterapie cuplu, psiholog bucuresti

Terapia incepe, de multe ori, intr-un moment de criza a relatiei de cuplu.

Cei doi parteneri au incercat sa faca fata problemelor  si au luptat, uneori si ani de zile, inainte de a lua decizia de a apela la un terapeut,  decizie care pentru unii reprezinta un pas dificil, iar pentru altii, slabiciune sau esec atat al relatiei de cuplu, cat si personal.

Intrebare este : « In ce masura cei doi doresc sa se angajeze in demersul terapeutic ? »

Fiecare dintre cei doi parteneri vine in terapie cu anumite asteptari si nevoi care, de cele mai multe ori, nu coincid cu ale celuilalt, un prim demers terapeutic fiind acela al gasirii si definirii unui obiectiv comun de lucru. Acest obiectiv comun trebuie sa fie definit in functie de nevoile celor doi, astfel incat angajamentul interior al fiecaruia de a urma si a se implica in procesul terapeutic sa fie unul real si autentic.

Multe cupluri vin la terapie fara sa [mai] aiba abilitatile necesare relationarii armonioase in cuplu.

Stagiile primare in terapia de cuplu ofera celor doi parteneri oportunitatea de a invata cum sa-si exprime emotiile si sentimentele, astfel incat aceasta exprimare sa faciliteze conectarea emotionala.

Interactiunile problematice in relatia de cuplu, precum critica, ironia sau chiar dispretul, justificarea, evitarea, sunt expresii ale unei lipse a ‘vocii’ emotionale, acestea ducand la neintelegeri (de cele mai multe ori, escaladate in conflicte) bazate pe interpretari eronate si incercari esuate de conectare cu celalalt, cu efect asupra relatiei de cuplu.

Aceste probleme de comunicare sunt abordate in primele stagii ale terapiei, demersul terapeutic fiind axat pe insusirea si dezvoltarea prin aplicarea concreta de catre cei doi parteneri a abilitatilor de exprimare emotionala, comunicarea dintre cei doi devenind mai fluida si mai autentica.

psihoterapie cuplu, psiholog bucuresti

Cand sa apelati la o psihoterapie de cuplu :

-          Cand doriti sa imbunatati relatia existenta

-          Cand observati o recurenta a situatiei problematice sau o crestere a frecventei ei de aparitie sau a intensitatii ei de manifestare.

Aveti probleme in relatia de cuplu ? Nu sunteti singurii. Relatia de cuplu perfecta cu ‘0’ conflicte este un mit – cei care considera ca au o relatie de cuplu perfecta fie nu sunt ancorati in realitate,  idealizandu-si relatia de cuplu – idealizare care este un mecanism de aparare - fie unul din cei doi parteneri s-a depersonalizat suficient de mult pentru a face/a fi pe placul celuilalt, pentru a se incadra si a implini nevoile celuilalt.

In acelasi timp, nu desconsiderati o situatie problematica aparuta. Ea este precum un simptom ce traduce starea de ‘sanatate’ a relatiei de cuplu si, ca orice simptom, trebuie tratat pentru a nu se croniciza. Fortificarea sistemului imunitar al relatiei de cuplu implica dezvoltarea abilitatilor de exprimare emotionala, a comunicarii nevoilor personale, a gandurilor, a dorintelor – comunicare care este atat verbala, cat si non-verbala, a pastrarii si respectarii unui spatiu personal de manifestare, a realizarii astfel a intimitatii in relatia de cuplu, intimitate ce presupune atat receptivitate, cat si reciprocitate, permitand relatiei sa avanseze la nivele de incredere si de afectivitate din ce in ce mai profunde.

 

Carmen POPA psiholog Bucuresti +40 723 57 22 22 home page: