psiholog Bucuresti Carmen POPA +40 723 572 222 home page:
Intreaba psihologul | Psiholog Bucuresti

Intreaba psihologul


psiholog bucurestiDaca aveti o intrebare, va invit sa o formulati la adresa afisata mai jos. O intrebare cat mai precisa si structurata va fi de ajutor in formularea unui raspuns cat mai concret. Va raspund cu draga inima in masura timpului disponibil, postand in aceasta sectiune intrebarea Dvs si raspunsul.

Va rog sa aveti in vedere ca rolul psihologului nu este cel de a da sfaturi, ci de a va ajuta sa va clarificati, sa va gasiti propriile raspunsuri si solutii. De asemeni, neavand la dispozitie toate datele referitoare la istoricul Dvs de viata, la contextul situational (lucru posibil doar intr-un demers terapeutic), raspunsurile vor avea un caracter general si orientativ, avand ca scop sa va ofere o directie de explorare sau de constientizare.

psiholog bucuresti

 

1. Mesaj:
Buna ziua.
Am 43 de ani, nu am fost casatorita si nu am copii. Am avut mai multe relatii…din pacate in nici una nu am fost fericita. Nu stiu cum se face ca intalnesc exclusiv persoane nepotrivite. Pe plan familial de cand ma stiu au fost doar necazuri si probleme de toate felurile. Tot timpul m-am incurajat ca va fi bine un maine, am incercat sa fiu pozitiva si optimista…dar, dupa atatia ani…m-am cam saturat. In timp, am ajuns sa nu mai vreau nimic ….mai ales pe plan sentimental, efectiv am ajuns la o stare de indiferenta din cauza neincrederii si scarbei datorate atator experiente negative. Nu stiu daca e ok aceasta stare…sincer.

Raspuns:

Din pacate ceea ce descrieti dvs e povestea multora. Sunt multi cei care au ajuns la astfel de concluzii in urma experientei de viata.

…desi in ceea ce spuneti nu ati formulat nicio intrebare, dincolo de nevoia de a impartasi cu altii ceea ce simtiti, indraznesc sa percep o intrebare adresata printre randuri. Din momentul in care spuneti ca ‘Nu stiu daca e ok aceasta stare…sincer’, probabil  ca balanta interioara inclina catre… sinceritate. Undeva intuiti ca nu e tocmai ‘ok’ indiferenta asta.

Indiferenta – sau lipsa de interes – avem, de exemplu, fata de modul in care se asambleaza un motor (scuze mecanicilor). Indiferenta despre care vorbiti de obicei ne-o construim pentru a ne proteja de dezamagire, insa natura ei e una artificiala. Noi ne protejam atunci cand exista o teama sau un risc de, iar teama de ‘dez-amagire’ ascunde convingerea ca o sa fiti ‘amagita’. In acelasi timp, aceasta  indiferenta declarativa de a ‘nu mai vrea nimic’, ascunde in ea insasi dorinta, din moment ce s-a construit pe ideea de ‘vreau sa nu mai vreau/vreau sa nu mai imi doresc’ (pentru ca poate fi dezamagitor, dureros).

Acesta e doar un scenariu. In ce masura vi se potriveste, Dvs stiti cel mai bine. Personal cred ca, in momentul in care  ne-ati impartasit  gandurile dvs, ati dori sa se schimbe ceva, asta inseamna ca interior ati fi pregatita pentru o schimbare, iar intrebarea ar fi ‘eu ce fac acum?’. Raspunsul tine de cat de mult vreti ‘altceva’. Cu ce anume ati vrea sa schimbati indiferenta ?

psiholog bucuresti

2. Mesaj:
Buna ziua,
An 31 de ani si urmeaza sa ma casatoresc a doua oara. Sunt cu viitorul sot de 6 ani. Nu prea stiu de unde sa incep… de la prima palma..pumn sau de la primele jigniri. AM ajuns in stadiul in care ma agreseaza aproape zilnic fizic, verbal o face tot timpul. Imi spune ca nu ar vrea sa fie asa si ca are nevoie de ajutor sa se schimbe. M-am schimbat si eu in timpul acesta. Eram un om fericit, cautam sa ajut oameni in jurul meu,zambeam mereu,eram un om cu intelegere, rabdare. Acum sunt umbra unei femei si atat. De fostul sot nu m-am despartit cu certuri. A fost de comun accord. Motivele scandalurilor…atat de marunte sunt incat nici nu imi vine in cap sa dau un exemplu. E drept ca nici eu nu mai am rabdare si cand incepe cu observatii si jigniri, incep si eu sa tip… El nu vrea sa apeleze la un psiholog. Parintii mei s-au despartit cand eu aveam 10 ani..Am suferit foarte mult. Eu si fratele meu am ramas la mama. La toate scandalurile este martor mama, care aude tot ce se intampla din camera alaturata.. O jigneste si pe ea, i se pare normal sa se poarte urat cu ea. Despre copilaria lui nu prea stiu ce as putea spune. Are un frate si parintii lui sunt impreuna si  tatal lui nu a batut-o niciodata pe mama lui. Nu stiu de unde porneste violenta. Stiu ca erau scandaluri cand traiau bunicii lui. Dar ideea este ca si fratele lui are aceeasi conceptie de a bate sotia, altfel nu te intelegi cu ea.

Nu stiu daca as mai putea salva ceva. Mi-as dori pentru ca il iubesc, dar simt ca ma degradez in fiecare zi..fizic si psihic.

Raspuns:

Relatia de cuplu se structureaza pe anumite legaturi si mecanisme inconstiente pe care le preluam de la persoanele semnificative,de obicei parintii. Din ceea ce spuneti, exista atat in familia Dvs, cat si  a partenerului de cuplu modele de relatii disfunctionale (divorturi, despartiri) – in familia sotului e posibil ca bunicii sa fi jucat un rol mai semnificativ pentru copii decat parintii – acesta este doar o ipoteza, insa cert e ca la ambii frati exista o relatie disfunctionala si un anumit tipar de comportament. V-ar fi util sa intelegeti aceste mecanisme inconstiente care stau la baza, atat a alegerii perteneriale cat si a dinamicii relatiei de cuplu, mecanisme care, asa cum am precizat, se mostenesc si sunt rodul transmisiei psihice intergenerationale si transgenerationale (intre generatii). Descendentilor (adica dvs) le ramane sarcina de a rezolva, la nivelul relatiei de cuplu, ceea ce nu au reusit antecesorii (parinti, bunici). Reusind aceasta, relaria dvs de cuplu va fi reparatoare pentru relatii de cuplu esuate transmise transgenerational. V-ar fi utila aceasta explorare si analiza a dinamicilor inter si transgenerationale ale functionarii cuplului – veti reusi astfel sa constientizati unele mecanisme inconstiente, sa va repozitionati emotional fata de partener, sa restabiliti granite familiale, sa stopati paternuri disfunctionale de interactiune, s.a.m.d. Sper sa va fie util ceea ce am scris. Cert este ca aveti nevoie sa faceti o schimbare, sa faceti ceva diferit, pentru ca aceasta schimbare nu va veni de la sine. Cateva articole cu tematica relatiei de cuplu, gasiti si pe site-ul meu, psy-gnosis.ro.

psiholog bucuresti

3. Mesaj:
Buna ziua, ma numesc Elena, am 22 de ani, si am nevoie de un sfat in legatura cu o posibila rezolvare a conflictelor dintre mine si parintii mei. Subiectele conflictelor se centreaza pe tema: “cat mananci de pe masa mea, si locuim sub acelasi acoperis, imi respecti regulile!”. Imi respect parintii ca m-au crescut pana la aceasta varsta, ca ma tin la facultate sa fac ceea ce imi place, dar ei nu constientizeaza ca am 22 de ani, si ca tineretea mea trebuie traita acuma si nu dupa ce ma voi muta la casa mea. Sunt logodita de 5 luni, iar cand vine vorba de o posibila mutare intr-o alta locuinta, sub acelasi acoperis cu persoana pe care o iubesc, si cu care imi voi intemeia o familie, parintii mei isi exteriorizeaza extrem autoritatea iar relatia mea de cuplu are de suferit. Am primit fel si fel de sfaturi, de la: accepta situatia asa cum e, pana la pune si tu piciorul in prag. Oricat mi-as dori ca din discutiile pe care le am cu ei, sa se ajunga la un comun acord, nu vad niciun aspect pozitiv dupa atata timp. Logodnicului meu ii e frica de momentul cand voi scapa de sub “tutela” lor, sa nu o iau razna pentru ca nu am apucat sa-mi traiesc tineretea si sa experimentez unele lucruri, si am ajuns sa avem certuri pe care le depasim cu greu. Am incercat de cateva ori sa stam toti patru in jurul unei mese servind subiectul acesta, dar parintii mei nu isi lasa armele jos. Va rog da-ti-mi un sfat!

Raspuns:

Draga Elena, unul din parametrii unei relatii functionale este claritatea granitelor. Va fi necesar sa incepi sa setezi aceste granite cu praintii tai. Cum anume ? Prin reguli. Pentru a ne construi  identitatea de sine avem nevoie de spatiu pesonal si timp personal, avem nevoie sa ne constientizam propriile nevoi (care sunt particulare si personale), prin urmare avem nevoie sa realizam aceasta separare intre persoana noastra si a celorlalti. Unul din modurile orin care realizam acesta este setarea granitelor prin stabilirea unor reguli de interactiune. Un adult (deci o persoana cu o identitate de sine formata) seteaza aceste granite in mod natural si firesc. Este posibil sa iti fie dificil, lainceput, sa setezi aceste granite, intrucat mai ai nevoie sa cresti interior un pic, respectiv sa capeti incredere in tine, sa constientizezi cine esti si ce anume vrei. Aceasta separare psihologica de parinti face parte din procesul individualizarii si este o etapa prin care trecem cu totii, in drumul nostru spre maturizare, mai devreme sau mai tarziu.  Pe scurt, incepe sa constientizezi cine esti, ce vrei, care iti sunt nevoile.

Din ceea ce spui, percep nevoia unui timp personal si a unui ‘spatiu’ de actiune care sa nu se suprapuna cu cel al asteptarilor parintilor. Acum, tu stii ce intelegi prin ‘a-ti trai tineretea’ si in ce masura actiunile tale se desfasoara intre anumite limite firesti, care sa nu iti pericliteze sanatatea, legalitatea, s.a.m.d. Povestea ta are multe necunoscute si lasa loc in mintea noastra multor scenarii posibile, un fapt in plus pentru care sfaturile nu sunt recomandate, pentru ca vin din scenariul altcuiva. In plus, te-ar degreva de responsabilitatea de –ati lua propriile decizii, ori libertatea e responsabilitate asumata.

Sfaturi ai primit, sfaturi ceri in continuare – Intrebarea mea e: de unde stii tu care sfat e bun pentru tine? Vrei sa iti traiesti viata dupa sfaturile altcuiva ? .. caci, se pare, e lucru pe care vrei sa il schimbi – a nu-ti mai lasa viata impusa de ceilalti. Care sunt nevoile tale in acest moment ? Care crezi ca este temerea si nevoia parintilor din spatele faptului de ‘a nu-si lasa armele jos’ ?(fie ca se protejeaza cu ele, fie ca ataca, ambele ipostaze ascund presupunerea existentei unor tabere adverse). O comunicare pornind de la exprimarea nevoilor si a temerilor poate ajuta la rezolvarea conflictelor.

psiholog bucuresti

Carmen POPA psiholog Bucuresti +40 723 57 22 22 home page: